SACRIFICIUL DE SINE: ALTRUISM, DEVOTAMENT SAU FUGĂ DE NOI?

Câți dintre noi nu și-au sacrificat cel puțin o dată propria fericire pentru fericirea celorlalți? Este însă asta abordarea corectă? Dacă e să privim în sens invers, de câte ori ați cerut celor dragi să facă pentru voi lucruri care îi făceau nefericiți, doar pentru ca voi să fiți fericiți? Ne cer ceilalți să ne sacrificăm propria fericire pentru fericirea lor? Și dacă ne-o cer, cât de îndreptățiți sunt să o facă și cât de ”datori” le suntem noi pentru a le acorda acest ”drept”? De ce fericirea celuilalt ar trebui să fie pe cheltuiala noastră? Oare nu ar trebui să avem șansa în viața asta de a avea satisfacții ce nu sunt neapărat legate de bucuria pe care o aducem în viața celorlalți? Să avem bucurii legate de propria persoană?

Părerea mea este că fiecare dintre noi suntem responsabili pentru propria noastră fericire. Noi și numai noi. Nu suntem responsabili pentru fericire sau nefericirea celorlalți, așa cum nici ceilalți nu sunt responsabili pentru fericirea sau nefericirea noastră. Ne datorăm nouă înșine să ne urmăm visele și să trăim cât mai autentic posibil, să ne susținem adevărul și să ne trăim propriile vise în loc să trăim pentru visele celorlalți. Până la urmă, asta e viața noastră și avem dreptul, asemeni tuturor, să fim fericiți în viața NOASTRĂ.

Nu mă înțelegeți greșit. Sunt o susținătoare a sacrificiilor rezonabile făcute pentru binele și fericirea celor dragi, dar când vorbim despre deciziile majore din viața noastră, voi susține să vă cereți bucata voastă de fericire, felia voastră de bucurie. Da, ceilalți vor fi triști pentru o vreme, dar vor trece peste asta…și la fel ar trebui să faceți și voi. Și până la urmă, dacă cei de lângă voi vă iubesc cu adevărat își vor dori ce e mai bine pentru voi, chiar dacă asta înseamnă un mic efort din partea lor si renunțarea la un confort și o rutină cu care sunt obișnuiți.

Cei care mă cunosc știu că eu sunt o persoană ce a pus de multe ori interesele celorlalți mai presus de propriile interese. Dar am realizat că asta nu mi-a adus întotdeauna echililibru și că am ajuns la un dezacord între ce vroiam, ce aveam nevoie să primesc și ce ofeream. Pentru că ”altruismul este trăsătura de personalitate ce implică plasarea gândurilor, senzațiilor și dorințelor altora înaintea intereselor personale, fără consecințe personale distructive”, conform psihoterapeutului Les Barbanell. Pe când dependența de a dărui ascunde o tulburare de personalitate. Dar nu vreau să intru in detalii medicale, ci să vă mărturisesc că eu am fost întotdeauna gata de a considera suferința celuilalt mai importantă decât a mea, însă tocmai din acest motiv, am ajuns ca mie să nu îmi poarte nimeni de grijă, crezând că eu sunt invincibilă. Doar că nu eram și nu sunt nici pe departe așa.

quote-self-sacrifice-which-denies-common-sense-is-not-a-virtue-it-s-a-spiritual-dissipation-margaret-deland-60-1-0171

A face ”prea mult” pentru ceilalți poate deteriora relațiile și poate slăbi procesul de conectare, în timp ce echilibrul dintre ce oferi și ce primești creează respectul reciproc. Ar fi bine să ajungem să înțelegem și să învățăm că și ceilalți au de oferit: partenerii de viață, prietenii, copiii. A solicita ceva celorlalți este vital pentru relație, întrucât îi transmite celuilalt mesajul că între voi există o dependență reciprocă. Îi transmite celuilalt că aveți o legătură, un legământ. Tot Barbanell spune în cartea sa ”Adio, vinovăție!” că ”este dificil, daca nu chiar imposibil, să se stabilească o legătură adevărată cu o altă persoană, fără a avea un echilibru între a da și a primi în acea interacțiune”. De aceea, putem concluziona ușor că relațiile pe care le stabilim doar prin a oferi și fără a primi în aproximativ aceeași măsură, sunt relații ”false”.

Mulți am fost educați în tradiția că ar trebui să oferim cât mai mult într-o relație, dar să nu așteptăm prea mult în schimb. Dar oferirea continuă și constantă, fără a fi compensată de primire, ne golește rezervoarele. Dacă vom continua să îi punem mereu pe ceilalți pe primul plan și să uităm de noi, vom ajunge să le purtăm celorlalți pică pentru că așteaptă atât de mult de la noi.  În realitate însă, noi suntem singurii care pot seta limita vis-a-vis de cât putem oferi și putem alege să oferim mai puțin oricând, în funcție de cum ne simțim confortabil.

Pentru a se crea o legătură strânsă între un bărbat și o femeie, de exemplu, nu este suficient ca aceștia doar să se iubească. E nevoie ca aceștia să simtă că se pot baza unul pe celălalt, iar asta înseamnă atât sprijin emoțional cât și fizic. Dacă nu setăm standarde inclusiv din această perspectivă vom ajunge cu paharele emoționale goale. Iar atunci când tu nu ai, nu ai de unde să oferi. Și când celălalt e obișnuit doar să primească, din clipa în care tu nu mai poți oferi, atenția celuilalt se va reorienta către un alt rezervor mai plin pentru a-și primi ”doza” și vom ajunge să nu înțelegem de ce.

În cazul copiilor, ne ferim să îi implicăm în treburi casnice, însă copiii care au sarcini precise în familie simt că e nevoie de ei, se simt utili. Cu toții ne dorim să fim iubiți, dar ne conectăm cu ceilalți atunci când simțim ca suntem utili în viața lor, că aducem sau facem diferența.

O altă capcană în care picăm atunci când ne sacrificăm este aceea care de fapt ne duce departe de sinele nostru adevărat. Barbanell spune de asemenea că ”grija exagerată față de ceilalți poate fi adesea purtată ca o mască pentru a ne autodistrage de la propriile probleme emoționale adânc înrădăcinate”. Pentru că inconștient, de multe ori oferim pentru a ne simți importanți, pentru a simți că suntem utili în viețile celorlalți și contăm. Sau ne sacrificăm pentru că ne este teamă că ceilalți nu ne vor mai accepta dacă nu le vom face pe plac. Dar, în esență, pur și simplu, evităm să ne confruntăm cu propriile emoții. Asadar, ajungem să oferim pentru că așa ne simțim noi bine și pentru că asta ne aduce nouă confort, însă uneori nu este spre binele celuilalt. Oamenii, dar în special copiii, au nevoie să învețe să aibă grijă de ei înșiși și să accepte că viața nu le va împlini orice dorință sau capriciu. Trebuie să avem grijă de asemenea, mai ales când facem sacrificii pentru copiii noștri (oare?) să nu îi împovărăm cu decizii pe care nu ei ni le solicită să le luăm. Copiii noștri ne iubesc și vor să fim fericiți, pentru că numai atunci le vom putea insufla și lor bucuria vieții.

Prin urmare, sfatul meu ar fi să va faceți ”contabilitatea”. Și nu mă refer chiar la a ține un bilanț  per se cu plusuri și minusuri, debite și credite. Dar atunci când simțiți că începeți să vă diluați puțin câte puțin, sau să prindeți resentimente față de ceilalți, sau pur și simplu să vă simțiți storși de energie, acestea pot fi semnul că poate oferiți mai mult decât puteți și că o faceți cu sacrificiu de sine. Iar după ce identificați ce simțiți legat de acest ”târg” a lui a da si a primi, să vă uitați la ce vă doriți și să dați curs visurilor voastre cu curaj și asumare. Cereți ce credeți că vi se cuvine, spuneți ce aveți de spus cu respect pentru celălalt și cu iubire sinceră atunci când le vorbiți celor apropiați. În fiecare zi ar trebui să ne străduim să ne trăim viața din plin și să nu permitem nimănui să ne spună diferit. Cei pentru care ai oferit continuu și care se vor regăsi în situația de a nu mai primi la fel de mult din partea ta te vor face (într-un mod mai mult sau mai puțin conșteint) să te simți vinovat pentru că nu mai oferi la fel de mult. Dar vor face asta nu pentru binele tău ci pentru că binele gratuit pentru ei se termină. Nu zic să îi scoți din viața ta (uneori nici nu poți), ci admite că vor fi supărați o vreme, admite că nu e plăcut pentru nimeni să primească și la un moment dat acest ”dar” să se termine. Acceptă, însă mergi mai departe.

Fiecare zi ar trebui să fie o străduință a ta de a-ți trăi viața în felul tău, într-un mod autentic, să fii aliniat cu sinele tău autentic fără a te simți vinovat că ești fericit și să îți trăiești propriile vise și nu pe ale celorlalți.

Așadar, dacă asta îți dorești, atunci ACUM e momentul să te muți pe cealaltă parte a globului fără să te simți vinovat față de părinți, să îți admiți sexualitatea, să îți dai demisia și să îți urmezi visul sau să fii stay-at-home-mom, să îți dezvolți o carieră în pictură în timp ce părinții tăi vor să fii a 50-a generație de avocati sau medici sau să mergi la teatru cu prietenii fără să te simți vinovat că nu petreci suficient timp cu copilul. Sau să încetezi în a mai rămâne într-o relație ”de dragul copilului”, deși tu de mult nu mai ești fericit(ă).

Mergând mai departe pe linia autoanalizei, după ce ai identificat motivele reale ale sacrificiului, uită-te cu atenție la relațiile importante din viața ta: copii, părinți, parteneri de viață, prieteni și învață să trasezi limite vis-a-vis de cât poți oferi. Există în viață situații în care ne bazăm unii pe ceilalți. Nu putem cere celorlalți să ne ofere atunci când nici ei nu au. Acestea sunt momentele dificile din viața celor apropiați sau chiar din viața noastră: prieteni ce trec prin perioade dificile (divorț, boala, decese etc), bunici ce trebuie să se adapteze într-o nouă casă, copiii ce schimbă școala și încearcă să își facă noi prieteni și exemplele pot fi multe. Toate acestea sunt situații în care vom fi alături de cei dragi și uneori vom oferi deși poate nici noi nu avem de unde să mai dăm. Dar o facem de dragul relației, de dragul celor pe care îi iubim și dorim să continuăm să îi avem în viața noastă cât mai mult timp. Însă ideal ar fi să învățăm să identificăm și când celălalt devine capabil să își poarte singur de grijă și să ne oprim treptat din a mai oferi.

quote-the-spirit-of-self-sacrifice-creates-trust-in-the-power-of-love-morihei-ueshiba-104-54-60

Începe prin a-ți face un obicei din a-ți exprima nevoile, întrucât niciunul din cei din jurul tău nu este un abil cititor de gânduri. Da, ar fi magnific să putem primi din partea celorlalți exact ce ne dorim atunci când ne dorim. Dar fiecare își are propria viață de trăit. Dacă îți verbalizezi nevoile vei descoperi că și relațiile tale vor deveni mai puternice, pentru că ceilalți se vor simți mai relaxați în jurul tău, știind că dacă vei avea nevoie de ceva vei cere iar ei nu vor trebui să stea tot timpul în sah-mat pentru a-ți intui gândurile sau nevoile (pe care uneori nici tu nu știi că le ai).

Nu te simți vinovat atunci când soliciți ca și nevoile tale să fie împlinite. Doar asigurându-te că paharul tău emoțional e plin, vei putea la rândul tău să oferi fără a aștepta ceva la schimb. Și ai încredere că și ceilalți vor dori să îți împlinească nevoile. Până la urmă așa funcționează relațiile sănătoase.

Iar când vine vorba de copiii noștri sunt de părere că atunci când părinții sunt fericiți si copilul va fi fericit. Când părinții sunt relaxați și copilul va primi atenția și liniștea atât de importante unei educații și dezvoltări sănătoase. Și va primi un exemplu puternic și sănătos despre cum să îți TRĂIEȘTI viața. Când vorbim despre relația părinte-copil, nu ar trebui să ne datorăm unii altora nimic, iar copilul nu ar trebui să simtă un sentiment de vinovăție sau obligație față de mine ca părinte pentru ”cât muncesc eu pentru el”, pentru ”câte vacanțe mi-am refuzat eu ca să îl trimit în tabără” sau și mai grav ”pentru cum am rămas pentru el lângă bărbatul/femeia pe care nu îl/o mai iubeam”. Nu, ei nu ne cer astfel de sacrificii. De ce să îi împovărăm cu decizii pe care noi, adulții, nu am fost capabili să ni le asumăm? Nu ar fi frumos ca acești minunați copii ai noștri să își trăiască viața din plin, așa cum simt și nu încorsetați de ”datoria” de a face cum așteaptă părinții sacrificați? Sunt convinsă că orice părinte și-ar da viața pentru copilul lor, dar nu ar fi mai bine să facem ceea ce facem pentru copiii noștri din generozitate și nu din sacrificiu? Asta înseamnă însă să nu încetăm să ne trăim viața, vacanțele, petrecerile, ieșirile cu prietenii, tristețile, neîmplinirile, pasiunile fără însă a ne neglija copiii și nevoile lor. Și să nu ne mai simțim vinovați pentru asta. Iar ei la rândul lor vor face la fel. Gyuri Pascu, un artist trecut prea repede în etern, a zis că ”nu vom putea plânge lacrimile copiilor noștri și nici nu le vom putea râde râsul”. Așa că vă propun să ne trăim fiecare dintre noi propria viață și să simțim asta cu fiecare por al ființei noastre.

Tu îți sacrifici propria fericire pentru altcineva?

quote-self-sacrifice-but-it-is-precisely-the-self-that-cannot-and-must-not-be-sacrificed-ayn-rand-42-34-42

Daca ți-a plăcut spune-le și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other