Misiune

Nu doar copiii învață.Ci și părinții. În

Ra Uru Hu spunea că “nu poți schimba lumea, dar poți schimba modul în care lumea este educată”. Unul dintre cele mai eficiente moduri de a educa lumea și de a modela viitorul cred că este prin intermediul copiilor. Și cine e un educator mai bun al copilului dacă nu părintele.

Cu toții considerăm ca a fi părinte nu e ceva ce trebuie învățat. Toți știm instinctual să fim părinți;  nici părinții noștri nu au fost la cursuri de ”părințeală” și s-au descurcat foarte bine să ne educe.  Și uite cât de bine am ajuns:  mari, frumoși și sănătoși. Este însă suficient să fim ”mari, frumoși si sănătoși”? Ce putem spune însă despre încrederea în sine, despre sănătatea noastră emoțională, sau despre calitatea relațiilor pe care le construim?  Aș aduce în discuție și firea conflictuală pe care unii dintre noi o au, sau dorința de epatare, pe lângă superficialitatea sau lipsa empatiei sau a compasiunii autentice în relațiile pe care le avem. Câți dintre noi se simt confortabil atunci când o persoană plânge în prezența noastră? Câți știm ce să facem sau cum să ne purtăm în astfel de situații? Câți ne mai bucurăm de un ciripit de păsărele sau de o adiere de vânt de primăvară în locul concediilor all-inclusive cu destinații exotice? Câți dintre noi mai pun relațiile pe primul loc și câți dintre noi nu se dau bătuți la primul hop apărut în drum, fie că e vorba de viața profesională sau cea personală? Câți mai știm să oferim înainte de a cere mai mult de la cel de lângă noi? Iar lista de întrebări, evident, nu este exhaustivă.

Mi-aș dori ca în viitor copiii noștri să fie capabili să discearnă singuri binele de rău, să facă alegeri conforme cu valorile lor și să fie capabili să refuze un lucru dacă acesta contravine principiilor lor de viață. Mi-aș dori să îmi știu copilul în siguranță și atunci când nu va mai fi lângă mine, capabil să își aleagă înțelept prietenii și să nu se lase atras în activități ce îi displac sau cu care nu se simte comfortabil făcându-le doar pentru a fi acceptat într-un grup.

Cred cu tărie că ar trebui să nu mai negăm instinctele copiilor noștri cu care aceștia vin înzestrați încă din prima zi iar asta va ajuta la cultivarea relației noastre cu ei pe termen lung, dar și la un echilibru interior pe care copii și-l vor păstra. Cred că noi, ca părinți, ar trebui să fim mai conectați la universul celor mici și să facem asta cu consecvență și perseverență.

Prin intermediul proiectului Copii Fericiți îmi doresc să pun umărul la transformarea noastră, a părinților și a principiilor conform cărora ne formăm copiii. Îmi doresc să văd mai mulți părinți dornici să coopereze cu copiii lor (așadar să întreprindă împreună cu copii lor) și mai puțin orientați cătrei a-i controla.  De asemenea aspir către o lume în care respectul față de copil se demonstrează zi de zi prin modul în care răspundem nevoilor și emoțiilor legitime ale acestora și nu prin prelegeri interminabile fără fond pe care nici noi nu le demonstrăm în activitatea noastra de zi cu zi.

Recunosc că misiunea nu îmi va fi ușoară, dar cred că fiecare învață câte puțin în fiecare zi, iar pentru a ne schimba obieciurile de o viață e nevoie de muncă continuă și asumată. Eu sunt dispusă să lucrez alături de orice părinte ce își dorește să schimbe măcar un obicei cu care nu este mulțumit și care va aduce beneficii relațiilor acestora cu copiii lor. Iar gândul ca beneficiarul final va fi COPILUL mă determină să fac toate eforturile ce îmi stau în putere.

Vă aștept să luați parte la această schimbare. Vă aștept să aflați cum puteți să construiți o relație bazată pe respect și încredere cu copiii voștri, vă aștept să învățăm împreună cum putem să avem relații armonioase cu aceștia.

Puteți găsi mai multe informații în articolele din site, dar și în cadrul workshopurilor Copii Fericiți susținute pe teme ce vizează educația democratică, lipsită de pedepse și recompense bazată pe respect și cooperare și care au ca scop oferirea de ajutor practic părinților in demersul lor de a crește viitori adulți echilibrați, reponsabili, independenți, respectuoși, armonioși, onești, empatici, încrezători în sine și în forțele proprii, capabili să discearnă binele de rău și puternici în momentele de criză. În alte cuvinte viitori adulți integri.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *