Amintirea nu este altceva decât o emoție stocată și s-a demonstrat că nu se consolidează decât atunci când atât amigdala – acea parte a creierului responsabilă cu stocarea emoțiilor, cât si cortexul (responsabil cu gândirea analitică) sunt stimulate simultan. Asta înseamnă că nu este suficient doar să trăiești așa cum o faci în fiecare zi, ceea ce ar însemna că mintea noastră ar căra miliarde de biți de informație cu amintiri stocate în amănunt a fiecărei milisecunde trăite. E necesar mai mult decât să trăim – e nevoie să simțim. Și nu oricum, ci să simțim intens având toate simțurile treze. Abia atunci experiența se impregnează în memoria noastră, se consolidează.

De exemplu, copil fiind, în vacanță cu părinții la mare, în timp ce te jucai în valurile mării te-ai avântat poate puțin prea mult către larg și un val mai mare te-a lovit peste fața. Ai simțit atunci cum pierzi controlul, ai simțit panica venită din faptul că nu ai un adult sau părinte lângă tine, frica că te-ai putea îneca. Și iată cum amigdala te va împiedica să te bucuri pe deplin de o vacanță la mare, pentru că în final doar gândul la o apă adânca va putea fi suficientă pentru a te îngrozi. O simplă experiență din copilărie în care te-ai simțit în pericol va ajunge să îți patroneze viața adultă si deciziile ulterioare. Poate părea că nu e atât de grav, însă vei observa cum vei decide ca toți copiii tăi trebuie să știe să înoate. Dar nu e ca și cum asta îi va ajuta cumva, luând în calcul că nu veți alege niciodată ca destinație de vacanță…marea. Numai ideea de a fi din nou în fața acelei forțe fantastice ce îți poate curma viața nu te duce în starea de relaxare necesară vacanței. Și după ce tu nu mai ai posibilitatea de a te bucura pe deplin de o vacanță cu ape cristaline și valuri relaxante, nici copiii tăi nu vor putea trăi o astfel de experință.

De asemenea, copil fiind, de fiecare dată când făceai ceva ce nu convenea părinților, educatorilor, bunicilor aceștia ajungeau să ridice vocea la tine, sau să îți dea câte o palmă la fund și să te pedepsească. Nu ai înțeles mai niciodată de ce și te simțeai neajutorat, neînțeles și simțeai că tu nu contezi. Acum ești părinte și descoperi că e greu să înțelegi greșelile propriilor copii și să fii înțelegător și calm atunci când singurele amintiri legate de astfel de situații sunt cele în care s-a țipat la tine și în care ai fost pedepsit. Impulsul și pilotul automat te vor face să reacționezi exact la fel, așa cum făceau părinții tăi și ne dăm seama că acest pilot automat nu ne face tot timpul o favoare.

Ce ne mai spune însă știința este ca există acea capacitate a creierului de a forma noi sinapse, noi conexiuni și de a ne oferi noi opțiuni de reacție în situațiile de criză – neuroplasticitatea. Când vorbim despre amintiri, aflăm că de fiecare dată cand ne amintim lucruri, se pare că adăugăm noi amănunte, uneori putem punem experiențele într-o altă lumină, alteori simplificăm sau complicăm faptele. Fără să ne dăm seama ne rescriem constant poveștile și amintirile. Ceea ce ne spune că memoria are foarte multe în comun cu imaginația, ajungând să creioneze imagini ce nu au existat niciodată înainte de a fi construite de mințile noastre. Iar asta înseamnă că amintirile sunt foarte dinamice dar și vulnerabile și pot fi usor remodelate, iar dacă știm cum să facem asta, le putem remodela în avantajul nostru.

Cu toții avem amintiri mai plăcute și mai puțin plăcute, mai frumoase sau mai puțin frumoase. Unii dintre noi însă continuăm să trăim în trecut, legați de amintiri ce nu ne aduc decât neplăceri. Atunci când suferința retrăirii anumitor amintiri ne aduce subconștient beneficii (de exemplu, poate avem nevoie să ni se acorde mai multă atenție) am putea să ne întrebăm cum anume putem obține acel beneficiu păstrându-ne însă o stare de confort și fericire. Dacă veți autoanaliza puțin tipul de amintiri ce vă bântuie veți remarca cu surprindere (poate) câte dintre ele sunt experiențe dureroase, multe fiind capabili să le redați cu detalii uimitoare. Din acest motiv muți trăim o viață plină de tristețe, pesimism și negativism. Ce s-ar întâmpla însă dacă am alege să retrăim cu aceeași intensitate si clipele frumoase din viața noastră?

Nici măcar amintirile de lungă durată nu sunt stabile și la o analiză atentă putem să remarcăm că amintirile se modifică în timp sau se consolidează. De fiecare dată când aducem în prezent o amintire, există riscul de a o schimba. E ca și cum am deschide un document pe calculator – apare riscul de a fi suprascris, editat sau chiar șters. Amintirile nu se scriu o singură dată, ci de fiecare dată când sunt accesate. Ceea ce înseamnă că se deschide o breșă cătra a modifica acea amintire, ceea ce ne oferă o șansă către a reinterpreta anumite amintiri într-o nouă limină, bazându-ne pe reconsolidarea amintirilor astfel încât noi conexiuni neuronale să se poată forma pentru a ne scoate de pe vechiul pilot automat și de a ne oferi noi căi, mai productive, de a ne rezolva problemele si conflictele.

Așadar, nu numai că poveștile din copilărie ne pot spune secrete despre noi înșine, dar sunt prezente în viața nostră mai mult decât am crede sau decât am vrea. De aceea în sesiunile de lucru cu amintirile vei afla lucruri surprinzătoare despre modul în care îți scrii zilnic scenariul vieții și vei regăsi bucuria a a-ți rescrie prezentul. Întâlnirile cu copilul interior ce îți va reaminti visele lui te vor ajuta să te reconectezi cu energia uimitoare a copilului pe care să o aduci în prezent pentru a te elibera de vechile modele de a acționa, a lasă vechile experiențe în urmă și îți lumina noi căi catre un viitor din care să nu lipsească bucuria și fericirea.

sursa foto:  kimorlesky.com  & metaphysicpuzzle.files.wordpress.com