De mult nu am mai întâlnit o carte pentru copii care să rezoneze atât de mult cu sufletul meu. O citisem doar pe jumătate când am decis ca va fi prima carte căreia îi voi dedica o recenzie. Am citit-o aproape pe nerăsuflate, iar definiția lui ”pe nerăsuflate” măsurat în nivelul de răbdare al unul copil de cinci ani, înseamnă trei seri consecutive. Trebuie să recunosc și faptul că această carte despre care o sa vă vorbesc în rândurile următoare are nu mai putin de 150 de pagini. Pentru că despre emoții nu poți povesti în prea puține cuvinte. Nu atunci când le acorzi  importanța pe care o au.

Ati aflat deja că este o carte despre emoții, dar nu una oricare, ci foarte potrivită atât pentru copii cât și pentru părinți. Mai ales pentru acei părinți ce simt nevoia unei alfabetizări în ceea ce privește lumea minunată a emoțiilor.  Pentru că majoritatea celor care ne-am născut prin anii ‘80-‘90 nu ne prea putem lăuda cu o inteligență emoțională ieșită din comun, dar mulți ne străduim, mai ales după ce am devenit părinți, să ne educăm noi înșine în acest sens pentru a putea transmite copiilor noștri o capacitate mai mare de adaptare și de acceptare.

Cartea MIRACOL – în lumea Emoțiilor, căci așa se numește, a fost pentru mine și cel mic un . . .miracol. A venit în viața noastră fără să o căutăm, într-un moment destul de încărcat și cu multe nuanțe emoționale. Dar cartea scrisă de Dragoș, Bianca și Paula a reușit sub forma unei superbe metafore să pună câteva emoții de bază într-o fantastică poveste ușor de înțeles de noi, și adult și copil. Prin multitudinea de imagini ce pot fi colorate, dar și datorită recomandărilor de conversații ce ne-au îndemnat la discuții mai profunde și mai personale despre propriile emoții, cartea a reușit sa creeze momente de conectare profundă între mine și copilul meu. Iar un aspect la fel de important este că această cartea m-a adus mai aproape și de copilul din mine.

Îmi doresc să vă dau mai mult decât o descriere abstractă a acestei cărți și să vă introduc doar puțin în lecțiile frumoase pe care aceasta ni le oferă.

Personajul principal este un puiuț de leu ce se numește Miracol. El deține, ca noi toți, o lume interioară fabuloasă – Cosmosul lui de emoții plin de magie. De la bun început aflăm însă că nu putem călători în lumea noastră interioara oricum și că pentru a putea vedea și înțelege această lume, mai precis emoțiile, avem nevoie de un pașaport. Pentru a-l obține însă e nevoie să îndeplinim câteva condiții: să avem capacitatea de a ne privi cu mai multă blândețe, cu iubire de sine, acceptare și mai ales calm. Miracol, personajul nostru, ne va însoți într-o călătorie aventuroasă în lumea lui, iar pe parcursul aventurii sale își va demonta sieși dar și cititorului multe mituri legate de emoțiile negative și va oferi lecții importante precum cea despre acceptare sau despre ascultarea Intuiției (și ea un personaj în carte), dar și despre ce înseamnă și cât de importantă este Încrederea (de asemenea personificată în poveste).

În prima aventură vom cunoaște Poporul Neînfricaților împreună cu Miracol. Neînfricații însă nu erau așa cum ați putea crede, lipsiți de frică ci chiar dormeau fiecare cu frica sa în fiecare noapte. Asta de fapt îi transformă în curajoși. Acest popor ne învață că nu putem scăpa de frică și nici nu avem cum să o învingem. În fața Fricii însă aflăm cine suntem.

Voi ce faceți când vă întâlniți cu frica voastră? Încercați să luptați cu ea sau să o ignorați, nu? Stiți ce a aflat Miracol că se întamplă când te lupți cu frica și o învingi?

”      –      Ce se întâmplă când cineva se luptă cu tine și te înfrânge?

       –      Plec, mă antrenez și mă întoc și mai puternic, gata pentru o nouă luptă. Și . . . încerc să mă întorc atunci când cel cu care mă lupt se așteaptă mai puțin. ”

Lumea minunată a emoțiilor găzduiește și alte emoții frumoase cu care autorii ne fac cunoștință prin intermediul leuțului curajos și curios. Plecând mai departe în călătorie, Miracol al nostru întâlnește un alt popor minunat, cel al Bucuroșilor și astfel aflăm despre zâmbetul lor molipsitor și despre magia bucuriei ce ne ajută ”să facem orice lucru mai bine și mai repede”.  Cum ne dăm însă seama că simțim bucurie ? Prin comparație cu Tristețea. Iar ea apare atunci când lucrurile nu ies așa cum ne-am dori și ne face dă acea presiune în piept și nodul în gât – nevoia de a plânge. Iar Miracol află că doar în ”colivia magică a tristeții” putem renaște, doar dacă ne dăm voie să simțim și mai ales dacă nu ne reprimăm lacrimile ce ne pot îngheța sufletul.

”Își aminti cum cățelușul său cel mic plecase în lumea cealaltă. Atunci nu plânsese pentru că a crezut că era un semn de slăbiciune. De atâtea ori auzise vorbe precum: ”Bărbații nu plâng! Nu fi trist! Nu mai plânge!”, încât crezuse că nu e bine să plângă sau că este un leuț slab dacă plânge.

Își aminti de o poezie pe care o citise pe undeva:

                                        Oare leuții plâng câteodată?

                                        Dar bărbații?

                                        Si dacă da…

                                        Lacrimile lor au gust de renaștere?

”Ciudate versuri  . . .” se gândi și apoi . . . apoi văzu un lac mare în . . .în inima sa. Știa, ca prin magie, că lacul este plin cu un lichid sărat și rece. Parcă inima sa era rece din cauza acestor lacrimi ce se strânseseră acolo. Pur și simplu știa, fără să înțeleagă cum și de ce…

–  Ce este cu acest lac?

–  Acesta este Lacul Lacrimilor Tristeții.

–  Lacrimile Tristeții? Aiiiii, ce reci sunt!

–  Atunci când simțim durere și nu plângem, lacrimile noastre se strâng pe dinăuntru, în inima noastră. De aceea câteodată se spune că inima împietrește. De fapt, ea se răcește și nu mai poate să simtă. E ca o amorțeală pe care unii oameni o numesc supraviețuire.”

Scopul final al călătoriei lui Miracol este să găsească Comoara Prieteniei. Iar în aventura lui către această minunată comoară, simpaticul și curajosul nostru personaj mai are și alte aventuri interesante, lovindu-se de Zidul Neputinței ce strigă către el toate cuvintele de descurajare pe care le auzise de-a lungul timpului de la ceilalți și pe care le crezuse sau facându-și noi prieteni, precum Furia. Da, da! Furia poate fi un foarte bun prieten, mai ales atunci când aflăm că în spatele ei se pot ascunde alte emoții, precum frica, neputința sau frustrarea.

De fapt tot acest drum al lui Miracol este unul al autocunoașterii, în care află cum își poate gestiona comportamentul în prezența emoțiilor puternice – Frica, Tristețea, Furia și Bucuria. Înțelege că atunci când reușește să le cunoască și să le accepte ca fiind parte din el, acestea devin mult mai prietenoase. Miracol, până la sfărșitul călătoriei lui înțelege că emoțiile nu îl definesc și nici nu îl transformă într-un leuț mai rău, mai slab sau mai uricios, ci în unul mai bun, mai curajos, mai puternic și chiar mai fericit.

Vă recomand din suflet să parcurgeți aceste minunate 150 de pagini alături de copiii voștri, sau chiar singuri. După o primă lectură a cărții alături de copil eu am simțit nevoia de a reciti cartea, pentru mine.

 Daca ar fi să mă rezum la un singur cuvânt, cartea aceasta este despre armonie, a noastră cu noi și abia apoi a noastră cu lumea exterioară, cu cei din jurul nostru, cu natura, cu tot.

Felicitări autorilor și spor la citit și recitit!

Pentru cei ce doresc să achizitioneze cartea, o puteți găsi pe site-ul editurii Aramis.