Cum știi că ai un copil stresat? Simptome și soluții

În a doua parte a interviului acordat  platformei Totul despre Mame (TdM) am discutat despre simptomele stresului la copii dar și despre ce soluții avem la îndemână pentru a îi ajuta pe aceștia să depășească mai ușor anumite peioade mai încărcate din punct de vedere emoțional.

TdM: Cât de mult diferă stresul în funcție de vârstă?Family-hug-800x533

Hormonul stresului (cortizolul) ne poate ajuta pe termen scurt, întrucât ne poate furniza energie și ne poate da puterea să ne concentrăm pe termen scurt, dar expunerea constantă la stres de-a lungul anilor poate duce organismul unei persoane în incapacitatea de a se reechilibra. Supradoza de cortizol a fost asociată cu foarte multe probleme de sănătate de la bolile cardiace, hipertensiunea arterială, accidentele vascular cerebrale, sistemul imunitar slăbit, Alzheimer, Parkinson și până la inhibarea creșterii la copii, diabet sau tulburări de somn.

De multe ori glumim cu privire la o răceală banală de care copiii se vindecă în 2-3 zile, însă pentru părinte se poate prelungi la câteva săptămâni. Acest lucru se întâmplă tocmai datorită faptului ca organismul adultului nu mai are capacitatea de a se autoregla atât de repede. De aceea, pentru persoanele adulte care sunt deja expuse riscului de a dezvolta aceste boli, managementul stresului este un aspect extrem de important.

Pe masură ce înaintăm în vârstă creierul își pierde încet abilitatea de a regla nivelul hormonilor. Prin urmare, adulții sau persoanele mai în vârstă ce sunt în permanență stresați sau anxioși au tendința de a produce mai mult cortizol iar senzorul de alarmă din organismul lor nu se mai declanșează atât de repede ca în tinerețe.

TdM: Cum îți dai seama, ca părinte, că ai un copil stresat?

 Copilul stresat este copilul care manifesta una sau mai multe din următoarele comportamente:

  • Agresivitate
  • Încăpățânare
  • Regresie
  • Lipsa dorinței de cooperare
  • Nu mai vrea să meargă la grădiniță sau la școală
  • Dificultate în a se concentra
  • Dezvoltare de frici
  • Văicăreală
  • Nivel imunitar scăzut (somatizare)

TdM: Poate fi stresul benefic?

 Ar trebui să clarificăm ca stresul este mai degraba neutru. Cea care îl face să fie benefic sau distructiv este percepția personală asupra unui eveniment. Dacă persoana percepe un anume eveniment ca pe o amenințare atunci tipul de stres generat este unul negativ, însă daca persoana percepe evenimentul mai degrabă ca pe o provocare, ca pe o problem pe care știe ca o poate rezolva, atunci stresul generat poate fi benefic. Așadar, reacția persoanei la stimuli este ceea ce determina polaritatea. Aceste percepții asupra evenimentelor se dezvoltă în timp în baza experiențelor de viață și a modului în care expunerea la anumite situații ne-a influențat.

Stresul este pozitiv atunci când o persoană se simte stimulată și capabilă să gestioneze o anume situație. Acest răspuns pozitiv pregătește organismul pentru acțiune și activează sinapsele din creier capabile de o gândire analitică. Un răspuns pozitiv la stres poate furniza energia de a gestiona anumite situații de criză, de a face față provocărilor și de a excela.

Stresul însă este negativ când persoana se simte amenințată și simte că nu are control asupra unei anumite situații. Aceste sentimente duc la o reacție puternică ce afectează atât creierul cât și corpul în moduri ce pot fi distructive la nivel psihic și fizic.

Prin urmare, într-un mod ciudat, stresul poate uneori ajuta. O primă formă în care stresul poate fi de ajutor este acela că te poate face mai rezistent. A învăța să faci față situațiilor stresante te poate ajuta ca în viitor să poți gestiona astfel de situații cu mai mare ușurință.

Un alt beneficiu este acela că te poate motiva să câștigi. Dar aici am discuta despre ceea ce se numește ”eustres” in comunitatea oamenilor de știință. Aceștia spun că eustresul este acel tip de stres pozitiv care te propulsează un pas înainte, fiind de fapt generat de expunerea la o provocare ce este percepută a nu fi nici foarte grea dar nici foarte ușoară. Vorbim despre eustres doar atunci când situațiile stresante sunt văzute ca provocări cărora le poți face față și nu acelea în care te simți copleșit.

TdM:  Când este stresul o problemă pentru un copil? În ce fel îl afectează?

 După cum spuneam, stresul este o problemă pentru orice vârstă atâta timp cat suntem expuși la el pe o perioadă lungă de timp și de asemenea atâta timp cat crează traume ce nu au fost vindicate.

Pe măsură ce copiii învață să facă față frustrărilor, să depășească obstacole și să înfrunte provocări, aceștia se vor ”familiariza” cu un anumit nivel de stres. Acest nivel de stres este sigur și gestionabil, mai ales în situația în care copilul are acasă susținerea unui mediu sănătos de dezvoltare.

Este și potențial dăunător, însă un stil de parentaj ce răspunde nevoilor copilului îl poate proteja pe acesta de consecințele pe termen lung ale expunerii la stres. Dar ca acest stres să poată fi gestionat, părinții și cei implicați în creșterea și educarea copilului trebuie să fie conștienți de riscuri și trebuie să se asigure că ei înșiși sunt ”echipați” într-un mod corespunzător din punct de vedere al informării dar și din punct de vedere al resurselor la care au acces pentru a face față propriului stres ca apoi să își poată îndruma copiii să facă față stresului lor.

Așdar, stresul devine dăunător pentru copil atunci când expunerea la situații stresante se întâmplă pe o perioadă lungă de timp, iar copilul nu găsește susținere din partea celor care sunt implicați în educarea lui. Aceste situații, din păcate, pot cauza daune permanente vis-à-vis de sănătatea fizică și mentală a copilului, dacă nu sunt gestionate cu grijă.

TdM: De la ce vârsta poate fi un copil stresat?

Din păcate nu exisă o vârstă la care noi ca indivizi să nu fim expuși la situații stresante. Ceea ce diferă odată ce înaintăm în vârstă este capacitatea noastră de a face față frustrărilor. De aceea consider că este important ca părinții să nu își protejeze copilul de orice problemă ce poate apărea în viața lui ci mai degrabă să îl ajute pe acesta să facă față situațiilor stresante cu mai multă ușurință și să nu mai vadă orice problemă ca pe o imensă greutate ci poate ca pe o situație ce necesită găsirea unei soluții.

Cred că uneori punem prea multă presiune asupra copiilor în ceea ce privește succesul și ne dorim ca aceștia să nu eșueze niciodată, să nu fie niciodată triști, însă părerea mea este că atunci când greșim în viață avem ocazia de a analiza ce nu a mers bine prima dată în abordarea noastră și de a face mai bine data viitoare, de a deveni o variantă mai bună a noastră cu fiecare zi care trece. Trebuie avută grijă însă să nu creem noi înșine situații stresante pentru copil în idea ca acestea îl vor ajuta, ci să lăsăm viața să se întâmple și să fim lângă copilul nostru atunci când acesta are nevoie de susținerea și ajutorul nostru.

Pentru dezvoltarea sănătoasă din punct de vedere emoțional a fiecărui copil acesta trebuie să învețe să gestioneze frustrările din viața lui și nu poate face acest lucru dacă nu este expus într-o anumită masură la anumite condiții în care nu tot ceea ce își dorește sau închipuie se întâmplă întocmai. De aceea, copilul are nevoie sa se confrunte și cu situații stresante și are nevoie de ajutorul și susținerea părinților pentru a trece peste aceste frustrări si pentru a-l ghida către un comportament acceptabil pentru societatea în care trăiește.  Dorința părinților de a feri copilul de orice fel de nemulțumire nu este benefică copilului pe termen lung. De aceea, aș recomanda părinților să se concentreze pe a crea în mediul de acasă un spațiu bazat pe încredere unde acesta îsi poate (re)găsi echilibrul ori de câte ori are nevoie.

Orice situație extremă de expunere la stres a copilului este contraindicată datorită efectelor pe termen lung asupra dezvoltării acestuia atât din punct de vedere intelectual cât si fizic.

TdM: Ce poți face ca părinte atunci când ai un copil stresat? 

Copilul expus la condiții stresante poate fi ajutat în mai multe moduri:

  • Crearea unui mediu securizant, previzibil, liniștit, bazat pe iubire necondiționată și pe acceptarea unicitătii individului.
  • Ascultarea și acceptarea modalităților naturale de elibarare ale stresului cu care copilul vine echipat încă din prima zi, precum plânsul, râsul iar mai târziu – când copilul începe să vorbească -discuțiile despre incidentele traumatizante și înțelegerea situațiilor în care s-au întâmplat.
  • Jocul este o parte vitală a dezvoltării unui copil, dar mai mult decat atât, jocul poate ajuta la reducerea nivelului de stres, la dezvoltarea unui nivel de atașament sănătos pentru copil și aduce bună dispoziție atât pentru copil cât și pentru părinte. Pentru o mai buna înțelegere despre cum putem utiliza jocul ca modalitate de vindecare, vă recomand cartea Alethei Solter, Attachment Play.

Crearea unui mediu securizant din punct de vedere emoțional presupune:

  • Apropiere fizică și gesturi drăgăstoase față de copil
  • Acordarea atenției noastre nedivizată
  • Ascultarea respectuoasă a copilului atunci când ne vorbește
  • Acceptarea întregii game de emoții pe care copilul o arată – furie, plâns, nemulțumire, etc – dar nu neapărat și a comportamentelor neadecvate ce însoțesc uneori emoțiile negative și îndrumarea drăgăstoasă a copilului către modalități acceptabile de comportament.
  • Utilizarea unei discipline de tip non-autoritar
  • Furnizarea de informații corecte despre plâns (plânsul este o modalitate naturală de catharsis, de vindecare a traumelor și nu este un comportament rușinos care te face ”să fii urât” și ”să te comporți ca un prunc”)
  • Comunicarea deschisă despre propriile sentimente și emoții (autenticitate)
  • ”Administrarea” responsabilă a propriilor emoții

Vă doresc să aveți parte de provocări doar atât cât să le puteți gestiona cu succes, fără prea mult stres.


În cazul în care simțiți că aveți un copil afectat de stres vă invit să vorbim în cadrul unei Consultații  pentru a vedea în ce măsură puteți să vă ajutați copilul să treacă peste aceste episoade mai ușor.

Voi reveni cu mai multe informații despre simptome și soluții într-un articol viitor.

 

Sursa foto: www.goodsolutions.sg

Daca ți-a plăcut spune-le și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *