La un an și jumătate după ce l-am născut pe baiețelul meu, dinamica relației noastre a început să își demonstreze complexitatea cu adevărat. Nu știu cum, dar parcă abia acum simțeam că sunt cu adevărat părinte. Perioada lui „the terrible twos” (teribila vârsta de 2 ani) începea să își facă apariția pe neașteptate: modificări bruște ale dispoziției, „istericale” și utilizarea aproape neîntreruptă a cuvântului „nu” pentru care copilul începea clar să facă o pasiune. Nu cred să existe părinte care să nu se fi înfuriat cel puțin o dată când copilul său de 2-3 ani găsește de cuviință că e oportun să facă o criză de furie în mijlocul supermarketului sau să plângă vreo 20 de minute de sare cămașa de pe el pentru că pisica nu este mov. Ei bine, da, ne înfuriem deși ne-am dori să nu se întâmple și regretăm acest moment de slăbiciune ce parcă iese de sub controlul nostru. Ne-am dori ca în acel moment atenția noastră să nu se mute de la copilul ce are nevoie de susținerea noastră la noi înșine și nevoile noastre neîmplinite.
O multitudine de astfel de crize a fost declanșatorul căutărilor mele, momentul care m-a determinat să aflu răspunsuri la întrebări ce îmi frământau mintea și fără de care nu reușeam să merg mai departe deși timpul trecea. Simțeam că bat pasul pe loc, că nu reușesc să ies dintr-o buclă comportamentală și de fiecare dată când copilul meu începea să plângă fără un motiv aparent sau evident simțeam cum ritmul cardiac sporește și cum pierd controlul atât asupra mea cât și asupra situației. Doream să înțeleg ce mi se întâmplă în acele momente și de ce nu mai dețineam controlul asupra mea (fizic) dar și asupra acțiunilor mele. Așadar am început să cotrobăi internetul în lung și lat, am citit bloguri după bloguri, articole după articole. Astfel am descoperit conceptele de Parenting Conștient și Mindfulness.
Parentingul Constient înseamnă să fii prezent pentru copilul tău, să fii lipsit de judecată, să nu mai critici ci doar să ii ghidezi dezvoltarea cu scopul de a-ți ajuta copilul și nu cu scopul de a-ți face tu viața mai plăcută și mai ușoară crescând un copil obedient. Pentru asta părintele trebuie să fie deschis și dornic să înțeleagă și să încurajeze manifestarea emoțiilor copilului său, însă ca acest minunat lucru să se întâmple este nevoie să oferim copilului exemplul nostru personal. Totuși ce ne facem atunci când noi nu mai suntem cu adevărat în contact cu noi înșine și cu emoțiile noastre? Și mai ales cum putem redobândi controlul asupra noastră și a acțiunilor noastre pentru a putea să ne acceptăm copilul așa cum este el, cu emoții și sentimente, ca un individ separat de noi cu aspirații diferite de ale noastre? [1]
Starea de mindfulness poate fi răspunsul la această întrebare. Myla & John Kabat-Zinn, în cartea lor ”Mindfulness pentru părinți” spun că ”starea de atenție conștientă (mindfulness) este sinonim pentru starea de conștientizare (awareness)…Când aducem conștientizarea în cadul parentajului, prin cultivarea prin practică a stării de mindfulness, aceasta ne poate conduce la o analiză și o înțelegere mai profunde atât a copiilor noștri cât și a propriei noastre persoane. Starea de mindfulness are potențialul de a penetra suprafața fenomenelor și comportamentelor trecute, permițându-ne să ne vedem copiii cu o mai mare claritate, să privim atât în interior cât și în exterior și să acționăm cu un anumit nivel de înțelepciune și de compasiune pe baza a ceea ce vedem în momentul respectiv.”[2]
Este clar că momentele de criză ale copilului nostru se pot transforma de multe ori în momente ce declanșează emoții putenice în noi însine și astfel se transformă în momentele noastre de criză, mai ales dacă primim ecouri dureroase din propria copilărie. Atunci începem să ne descoperim limitările, traumele nevindecate din propria copilărie, dar printr-o stare de conștiență vom reuși să găsim și metodele de vindecare și conștientizare. Tot atunci descoperim că suntem tributari modelului educațional pe care îl avem din copilăria noastră, mai exact modelul educației primite de la părinții noștri și cred ca abia în momentul în care devenim noi înșine părinți avem ocazia să ne vindecăm de ‘traumele’ copilăriei noastre. Copiii noștri ne fac acest dar, ne dau această ocazie: să devenim mai buni, să venim în contact cu noi și cu nevoile noastre, trecute sau prezente. Și abia atunci începem să realizăm ca modelele părinților noștri sunt reprobabile.
Părintele conștient este acela care vede oportunitatea pe care conceperea copilului său o aduce în viața lui – de a continua să își descopere limitările dar și modalități de a le depăși, traumele nevindecate din propria copilărie dar și cai de vindecare și conștientizare. Cred că Gaspar Gyor spunea la un moment dat în unul dintre minunatele sale articole că părintele conștient este acela care înțelege că din prima sa clipă până la momentul său de adult, copiii noștri sunt tot ceea ce vom avea nevoie pentru a ne continua dezvoltarea ca ființe umane, acesta oferindu-ne atât provocările dar și oportunitățile ce ne vor ajuta să ne regăsim, să înțelegem cine suntem și cum putem să creștem împreună cu copilul, oferindu-i astfel un model în continuă dezvoltare și ocazia de a crește armonios. Parentingul conștient înseamnă să fii prezent pentru copilul tău, să fii lipsit de judecată și preconcepții și să fii deschis la trăirile tale pentru a putea fi deschis la emoțiile lui. Parentingul conștient mai înseamnă, de asemenea, să ai capabilitatea de a gândi dincolo de ”aici și acum” și să încerci să proiectezi consecințele acțiunilor tale asupra copilului și cum acestea îți vor modela copilul în adultul de mâine. Așadar, părintele conștient este acela care deja știe ce valori ar dori să insufle copilului său pentru perioada acestuia de adulție și va acționa în consecință în prezent. De exemplu, cred că ne dorim cu toții să creștem copii onești, deschiși, ce vor simți că se pot întoarce către noi pentru susținere atunci când vor avea nevoie. Dar dacă în copilăria lor noi i-am criticat continuu, i-am certat sau chiar pedepsit atunci când au greșit sau le-am aplicat chiar ”corecții” corporale, în ce măsură credeți că acești copiii se vor simți confortabil să se întoarcă în momentele lor de forță majora către părinții lor?!
Eu voi merge puțin mai departe cu acest concept de Parenting Conștient și voi spune că este necesar să fim puțin mai mult decât conștienți. Trebuie să fim curajoși. Pentru că este nevoie de o doză de curaj pentru a accepta în primul rând față de noi că avem încă traume nevindecate din propria copilărie, de genul plânsului nemanifestat, neacceptat sau întrerupt, a pedepselor nemeritate, a educației autoritare în care eram tratați ca o persoană inferioară. Iar evenimentele intens emoționale pe care le trăim azi ca adulți vor trezi în noi sentimente și emoții ce au fost reprimate în copilărie. De îndată ce vom avea acest moment de sinceritate față de noi vom găsi curajul în interiorul nostru să căutăm și răspunsurile la problemele noastre. Propriul copil este motivul, declanșatorul și cel care ne face acest cadou nemaipomenit: ocazia și motivul de a deveni noi înșine mai buni și de a ne împăca cu noi pentru liniștea noastră și pentru relații mai valoroase și mai puternice cu ceilalți.
Trebuie însă luat în calcul ca un părinte conștient și curajos va crește copiii ce vor fi la rândul lor conștienți, empatici, integri și autentici – iar acest drum nu va fi unul confortabil pentru părinte. Trebuie să ai curajul să îți asumi că o educație bazată pe dragoste necondiționată va dezvolta copii ce au păreri proprii ce nu tot timpul vor coincide cu ale tale, ce îți contestă și îți pun sub semnul întrebării deciziile, care vor mai degrabă să digere și să verifice o informație decât să o preia de la tine sau oricine altcineva sub forma adevărului absolut. Copilul crescut să gândească singur, să fie capabil de a face propriile alegeri este un copil ce ne va stimula să ne auto-dezvoltăm, să ne depășim limitele în fiecare zi și să ieșim din zona noastră de confort. Acea zonă în care ne-ar fi mai ușor să controlăm decât să cooperăm, în care ne-ar fi mai ușor să impunem decât să ghidăm. Prin urmare, a fi un părinte curajos înseamnă să ne schimbăm în fiecare zi câte puțin pe noi înșine pentru a oferi copiilor noștri un viitor în care vor fi capabili să ia decizii singuri, vor fi independenți din punct de vedere emoțional, nu vor cauta în permanență confirmările celorlalți pentru a ști cine sunt ei și nu își vor pierde capabilitatea de a merge mai departe când în drumul lor vor întâlni obstacole.
Dar afirmația mea că un părinte conștient este și unul curajos se bazează și pe faptul că un părinte devenit conștient va dori să facă și progrese în sensul unei continue dezvoltări iar pentru asta este întradevăr nevoie de mult curaj pentru că, vă garantez, nu va fi un proces ușor. Părintele conștient este acela ce înțelege că a dezvăța mintea de un mod de funcționare este un proces de durată și că obiceiurile se schimbă greu, dar a lua această decizie pentru binele tău și implicit a copilului tău este o decizie curajoasă. Vă pot asigura însă că aceste eforturi vor veni cu beneficii extraordinare: liniștea proprie, conectare profundă cu copilul, relații autentice cu ceilalți.
Ar trebui să mai menționez că eu nu cred în perfecțiune! Și nu cred că există părinți perfecți așa cum de altfel cred că fiecare copil vede deja perfecțiunea în părintele său. Cred că există părinți minunați, autentici, care zi de zi își propun să fie mai buni decât ieri pentru copilul lor și care recunosc că au momente în care se simt depășiți și au nevoie de ajutor, de confirmare că ceea ce fac este bine sau de ghidaj spre mai bine. Aceștia, pentru mine, sunt părinții curajoși!
Donald Winnicott (1896-1971), pediatru si psihoanalist englez, cunoscut mai ales pentru teoria sa despre “sinele autentic și sinele fals”, a dezvoltat de asemenea un concept legat de parenting: “a good enough parent”(părintele suficient de bun). Părintele suficient de bun este acela ce reușește să fie autentic în relația cu copilul său, cu bune și rele, cu eșecuri și realizări, cu un respect pentru cel din fața lui indiferent de vârsta pe care acesta ar avea-o. Părintele suficient de bun este acela care caută tot timpul să răspundă nevoilor copiilor lui, chiar dacă asta înseamnă eforturi susținute și o continuă dezvoltare de sine, acceptare atât proprie cât și a celuilalt fără judecată, încredere în intuiția sa și în faptul că un copil este prin natura sa bun și va răspunde pe măsura (deci va avea un răspuns reactiv) în funcție de cum va fi tratat, acceptat și respectat. Să fii părinte conștient înseamnă să ai o curiozitate în a-l cunoaște pe cel din fața ta așa cum este el, fără să îl critici sau să îl judeci, să îi oferi alternative fără a i le impune, dar mai presus de alternative să îi oferi un exemplu viu prin modul în care tu ești.
Pentru că până la urmă cum își dă cineva seama că este iubit? Nu cumva iubirea înseamnă a-l accepta pe celălalt așa cum este și a-l ajuta ăa creasăa, să se dezvolte fără a-l judeca. Iubirea înseamnă a-l accepta pe cel de lângă tine pentru ceea ce este deja și nu pentru ceea ce ar putea deveni. Designul emoțional, temperamental și psihologic al unui copil este minunat, atâta timp cât este înteles și acceptat așa cum este. Să înțelegi design-ul propriului copil este o eliberare pentru tine ca părinte, pentru că toate nesiguranțele noastre și grijile apărute din responsabilitatea pentru o altă ființă umană ăi dezvoltarea acesteia într-un viitor adult integru, se reduc exponențial. Așadar să începem să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine, pentru a putea să ne descoperim copiii și să îi iubim pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce dorim noi ca ei să fie, deci nu pentru proiecțiile noastre asupra lor.
Nu exista părinți perfecți, ci doar părinți conștienți și curajoși – iar asta este tot ceea ce copiii noștri au nevoie.
Vă invit, așadar, să fiți curajoși!
Copyright Cursuri-Parenting.ro ©2015
___________________
[1] Aletha Solter, Ph.D, www.awareparenting.com
Alfie Kohn – Parenting necondiționat
[2] Myla & John Kabat-Zinn – ”Mindfulness pentru părinți – Când fiecare zi este o binecuvântare” – editura Herald, 2015
1 comment on “PĂRINTE CURAJOS!”