Acest articol a luat naștere în urma interviului acordat platformei Totul despre Mame (TdM) în care am discutat despre sursele de stres pentru copii.

TdM: Copiii par niște ființe fără griji, care se bucură de viață într-un mod autentic. În ce condiții însă copiii pot fi stresați?

Este adevarat că pentru noi, adulții, copilăria pare o perioadă lipsită de griji prin comparație cu greutățile vieții pe care noi le înfruntăm. Copiii însă, ca orice altă persoană, pot fi supuși unor situații stresante.  Proporțional cu vârsta lor, uneori copilăria poate fi o perioadă chiar copleșitoare și dacă nu învață să facă față eficient situațiilor stresante din viața lor această perioadă le poate afecta pe termen lung viața socială, nivelul de cooperare și chiar dezvoltarea, în funcție de durata la care sunt supuși acestor surse de stres și în funcție de modul în care, noi, ca părinți, îi ajutăm să facă față acestor situații.

Ca sursă de stres aș spune că orice frustrare de peste zi, atunci când lucrurile nu ies așa cum copiii își doresc, poate fi o situație stresantă pentru aceștia. Ca și pentru noi, de altfel.  Însă nu orice frustrare creează acel nivel de stres dăunator, de aceea aș vrea să menționez câteva dintre sursele majore de stres la care bebelușii sau copiii pot fi expuși:

• Stresul prenatal atunci când mama este consumatoare de droguri sau alcool;
• Stresul din timpul nașterii. Deși procesul nașterii nu ar trebui sa fie unul traumatic, se poate întâmpla ca uneori acest proces să devină unul dificil atât pentru copil cât și pentru mama. Astfel de situații pot include nașterea prematură, travaliu prelungit, naștere pelviană, lipsa de oxigen, circulara (cordon ombilical în jurul gâtului copilului);
• Nașterea unui frățior sau a unei surioare care poate aduce temeri că nu va mai fi iubit la fel de mult sau chiar deloc, care aduce conflicte (împărțirea jucăriilor, timpul părinților divizat la doi sau mai mulți etc);
• Divorțul părinților aduce copiilor o gamă variată de emoții, precum anxietate, tristețe, furie, vinovăție, confuzie, conflicte de loialitate față de părinți etc;
• Trauma sau anxietatea de separare ce poate începe în jurul vârstei de opt luni și care poate continua pentru câțiva ani;
• Începerea grădiniței sau a școlii când copiii pot dezvolta stres prin simplul fapt că sunt forțați să stea într-un singur loc pentru o perioadă lungă de timp și să se implice în activități pe care nu le pot alege în mod voluntar;
• Suprastimularea sau un program foarte încărcat – atunci când uităm vârsta copilului și faptul ca nu poate rezista o perioadă lungă de timp expuși la întâlniri interminabile chiar și cu persoane dragi lor, cu prietenii lor (exemplu – petreceri de zile de naștere o agendă plină cu activități extracuriculare ce nu ii mai dau timp liber copilului pentru a fi copil);
• Boala, rănile sau spitalizarea – acestea sunt în sine o sursa majoră de stres pentru orice vârstă, iar dacă boala presupune izolare la domiciliu sau spitalizare situația este cu atât mai dificilă pentru un copil;
• Boala părinților (anxietate, depresie, perioadă de boală prelungită) – acestea sunt situații în care copilul se simte confuz sau chiar neputiincios și aceste sentimente sunt o sursă de stres suficient de mare pentru un copil;
• Situații în care părinții țipă, critică sau pedepsesc copilul – lipsa unui tratament bazat pe respect față de copil, indiferent de vârsta lui, creează pentru acesta confuzie si stres;
• Situații in care copiii sunt loviți – acest tip de comportament dezvoltă sentimente de confuzie, frică sau chiar abandon;
• Nevoi emoționale sau fizice neîmplinite, precum lipsa hranei sau lipsa de afecțiune din partea părinților;
• Expunerea excesivă la tehnologie – timpul excesiv petrecut in fața ecranelor de orice fel reduce conectarea copilului cu părintele;
• Orice frustrare de peste zi, atunci când lucrurile nu ies așa cum și-ar dori.

TdM:  În ce moduri își poate stresa un părinte copilul?

 Suntem cu toții de acord ca toți copiii sunt ca niște bureți. Și deși nu există suficiente cercetări în acest sens care să ateste științific ceea ce urmează să spun, toți cei care suntem părinți am simțit asta pe pielea noastră atunci când am fost suficient de conștienți de mediul în care activăm și dacă am avut capabilitatea de a ne asuma acest lucru pană la capăt: în spatele bunei sau proastei dispoziții ale copiilor noștri se află de multe ori starea noastră de spirit.

Un studiu făcut în urmă cu câțiva ani arată că atunci când părinții sunt stresați în mod semnificativ în primii ani de viață ai copiilor, unele dintre genele copiilor (cele implicate în producerea de insulină și în dezvoltarea creierului) sunt afectate chiar și ani mai târziu, în adolescență.

Modificările creierului generate de stres nu sunt doar de natura hormonală, pot fi și de natură genetica – sau epigenetică, dacă vrem să fim mai exacți, care este o nouă arie de cercetare. Epigenetica presupune studiul genelor care pot fi activate sau dezactivate de anumite condiții de mediu, stresul fiind una dintre ele.

În cazul în care simțiți că aveți un copil afectat de stres vă invit să vorbim în cadrul unei Consultații  pentru a vedea în ce măsură puteți să vă ajutați copilul să treacă peste aceste episoade mai ușor.

Voi reveni cu mai multe informații despre simptome și soluții într-un articol viitor.

Sursa foto:www.osteopathic.org