CUM GESTIONĂM CRIZELE DE FURIE ALE COPIILOR?

Se îndoaie de spIMG_7267ate, își ține picioarele de parcă ar fi din spaghetti fierte, plânge de mama focului, aruncă cu obiecte, lovește cu picioarele, urlă ca din gură de șarpe… Vă este cu siguranță cunoscut scenariul, mai ales dacă aveți un copil care are o vârstă aproape de cea de-a doua aniversare. Acestea sunt semnele unei adevărate crize progresive de furie. Nu este tocmai distractiv pentru tine ca părinte sau persoană în a cărei grijă este copilul care se prelinge pe scara rulantă. Judecând după privirile celorlalți, nici pentru audiență nu este tocmai o imagine placută. De multe ori, am auzit (din păcate) punându-se unui astfel de copil eticheta de “obraznic” sau “agresiv”.

Unde se întâmplă criza de furie? Se poate întâmpla acasă, la doctor, în mijloacele de transport în comun, în supermarket, în biserică în timp ce preotul oficiază căsătoria celor mai buni prieteni sau când ești într-o vizită de obligație la cei mai sobri oameni de pe planetă. Cu alte cuvinte, crizele de furie se pot întâmpla ORIUNDE.

Când copilul tău are o criză de furie în public, există un element de stânjeneală în plus pe care noi ca părinți îl simțim. De multe ori, credem că a fi un părinte bun înseamnă a avea un copil obedient, ce nu ne iese din vorbă niciodată, așa că ne imaginăm că acesta este standardul după care toți ceilalți ne judecă. Dar așa cum James Lehman a zis: ”Nu ești un cititor de gânduri. Dacă încerci să îți imaginezi ce gândesc ceilalți, 95% din cazuri vei citi ceva negativ. Asta pentru că de fiecare dată când noi avem emoții negative, interpretăm percepțiile celorlalți asupra noastră ca fiind negative”.

Cum ne simțim noi și de ce crizele de furie sunt atât de dificil de coordonat chiar și de adulți? În primul rând, pentru că sunt zgomotoase, enervante și chiar jenante. În plus, considerăm adesea că este în descrierea jobului nostru de părinți să ne ”determinăm” copiii să se comporte într-un mod cât mai puțin deranjant pentru ceilalți. Iar dacă nu putem face asta, ne simțim ineficienți. Și pentru că ne imaginăm că cei din jur ne judecă, devenim din ce în ce mai jenați, mai anxioși sau poate chiar furioși la rândul nostru cu fiecare clipă care trece și copilul nu se liniștește. Ne simțim confuzi și lipsiți de putere sau chiar exasperați.

Unii părinți mă întreabă dacă existe metode de a opri criza de furie. Nu cred ca există așa ceva – cred că este natural pentru copii să-și manifeste emoțiile, chiar și pe cele extreme. Până și noi, ca adulți, uneori ne pierdem cu firea în fața copiilor noștri când aceștia au o criză de furie. Maturizarea înseamnă până la urmă și a învăța să îți gestionezi emoțiile într-un mod mai eficient, iar acest lucru este un proiect pe viață.

Pentru a minimiza efectele unei crize de furie si pentru a identifica metode de a o gestiona, energia noastră trebuie să se concentreze pe a înțelege ce se întâmplă cu copilul și de ce ajunge să aibă astfel de manifestări. Copilul este expus unor emoții și sentimente pe care nu numai că nu le poate identifica și uneori nici nu le poate verbaliza, dar nici măcar nu înțelege de ce i se întâmplă. Prin urmare, nu știe cum să le gestioneze. De aceea, primul pas este să îi confirmăm că ceea ce simte nu este greșit ci este o emoție firească umană și, mai ales, este parte din fiecare din noi. De asemenea, putem să-i mărturisim copilului că și noi, adulții, ne înfuriem din când în când, dar modul în care reacționăm în momente de furie este ceea ce face diferența.

Cum reacționăm noi, ca părinți sau persoană în a cărei grijă este copilul la o astfel de criză de furie, este extrem de important și servește ca model comportamental pentru copil. În primul rând, ar trebui să ne amintim ca aceste crize de furie nu sunt o reflecție a abilităților noastre de părinți, ci pur și simplu avem lângă noi un copil ce a acumulat frustrări pe parcursul uneia sau mai multor zile. Aceasta criză de furie este și semnul că în preajma noastră copilul se simte confortabil pentru a-și manifesta emoțiile, iar copilul are nevoie ca părintele (sau adultul în îngrijirea căruia se află) să îl ajute să gestioneze acest tip de emoție. De multe ori, în spatele crizei de furie sunt sentimente de frică, teamă, neputință sau chiar suferință. Abordarea părintelui trebuie să fie de susținere, însoțită de calm și răbdare, cu dorința sinceră de a-l ajuta pe copil să identifice ceea ce simte și să se elibereze de furia acumulată, iar pe termen lung să îl ajute să se dezvolte armonios din punct de vedere emoțional. În momentul în care noi țipăm sau cedăm nervos, ne eliberăm propriul stres, în loc să ne ajutăm copilul să își dezvolte auto-controlul.

Ce să faci când copilul manifestă crize de furie?

Rezumă-te la elementele de bază: primul lucru pe agendă este să te menții pe tine sub control, în loc să încerci să ții copilul sub control. Amintește-ți că rolul tău este să fii „ancora” ce menține barca stabilă în larg, nu furtuna care o scufundă. Nu vei putea să faci acest lucru în condițiile în care tu însuți ești nervos. De aceea, acest pas este esențial în proces, iar modul în care poți iniția această transformare este prin a te întreba mai degrabă ”Cum pot să rămân calm într-o astfel de situație?”, în loc de ”Cum să îmi calmez copilul?”. Trebuie avut în vedere că nimeni nu poate controla cum se simte altcineva.

Amintește-ți ca nu ești responsabil pentru alegerile copilului tău, ci ești modelul pe care acesta va învăța să îl urmeze. Ești mai degrabă responsabil/ă pentru cum reacționezi atunci când copilul tău își pierde controlul. Rămâi concentrat, dar mai ales rămâi calm. Nu reacționa prin țipete, văicăreli și mai ales nu ceda. Degeaba cerem verbal copiilor noștri să nu mai țipe, dacă exact atunci când facem acest lucru țipăm la ei. Nu uita, copilul va urma mai degrabă exemplul factual decât cel verbal.

Amintește-ți că este de datoria ta să îți înveți copilul cum să reacționeze: tu ești cel care educă copilul. Copilul tău nu poate încă să facă față emoțiilor puternice și este datoria ta să îl ajuți să facă asta. Copiii au nevoie să știe că părinții lor sunt puternici și că se pot baza pe ei. Au nevoie ca noi să rămânem ancora lor ce îi ajută să nu se scufunde.

Există diverse motode de a ajută copilul să treacă peste aceste momente (de la jocul de rol, desen, dans etc), orice abordare se bazează atât pe temperamentul, cât și pe etapa de dezvoltare a acestuia, dar și pe factorul declanșator pentru respectiva criză de furie, contextul având, de asemenea, un rol foarte important.

Când alegi abordarea față de criza de furie cu care copilul tău se confruntă, gândește-te la relația cu copilul tău pe termen lung, în loc să te gândești la cum poți să schimbi un comportament pe termen scurt. De multe ori, ne vom afla în situația în care ne vom spune ”Nu mai suport! Se împotrivește tot timpul și simt ca îmi pierd controlul”. Dacă vrem cu adevărat, probabil ca vom putea sa îl determinăm pe copil să ni se supună voinței într-un fel sau altul, dar asta poate pricinui relației noastre. Așadar, dacă vrem să construim o relație sănătoasă, armonioasă și longevivă cu copilul nostru, trebuie să ne gândim la cum putem să construim și să păstrăm relația intactă încă de pe acum. Și putem face asta prin a încerca să influențăm în loc să controlăm. Iar influența are la bază respectul pentru copil si alegerile lui.

De aceea, trebuie să oferim copiilor noștri un mediu sigur și securizat în care să își poată exprima furia (și orice fel de emoție) într-un mod constructiv. Iar data viitoare când criza de furie a copilului tău se întâmplă în public, nu te mai gândi la privirile ce te judecă, ci gândește-te la binele copilului tău care are nevoie de tine. Spune-ți în minte: “Copilul meu doar învață puțin despre emoții și cum anume să și le gestioneze, iar eu îl pot sprijini într-un mod pozitiv”.

Succes!

Copyright Cursuri-Parenting.ro ©2015

Daca ți-a plăcut spune-le și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other